sabato 21 luglio 2012

Politizarea plagiatului


Subiectul mă dezgustă, și sincer mi se face scârbă în momentul în care aud termenul de “băsist” sau “uselist”.


A fi socialist/comunist/liberal/țărănist/conservator în România, este echivalent cu a nu suporta tabăra adversă. Atât! nu există doctrină, strategie, politici de stânga sau de dreapta: există doar interese de partid. 


În 96 comuniștii lui Iliescu au fost un „dezastru”, în 2000 „hoții neamului” erau din PNTCD/PD/PNL iar pesedişti erau cei buni; în 2004 era fix invers (cu excepția țărăniștilor care au încetat să existe la nivel național).


Nu pot să înțeleg cum este posibil ca persoane ce au susținut o lucrare de licență, o disertație sau un doctorat  (sau orice alt examen pentru care au învățat „pe bune”) pot identifica circumstanțe atenuante în cazul unui plagiu atât de evident! Cum pot acești cetățeni să renunțe la integritatea lor din considerente  pur politice?! 


Dl. Ponta nu este primul student român care a făcut un doctorat/master în drept;  iar chestia cu „ în lucrările de drept e altfel” este o imensă porcărie pe care unii văd că preferă să o înghită decât  să  accepte adevărul: actuala putere nu rerezină o alternativă pentru România. Sunt identici până în măduva oaselor  cu „vechea putere portocalie” (unii dintre ei provin chiar din rândurile PDL).


Salut orice petiție de condamnare a plagiatorului, indiferent de numele și funcția sa, dar îmi doresc mai mult de la clasa [cu adevărat] intelectuală. Vreau o alternativă validă în toamnă.  Sunt conștient de faptul că politica trebuie făcută de politicieni, însă nivelul de mediocritate al actualei clase politice este așa de ridicat încât  nu putem „spera” la auto-purificare!

Nessun commento:

Posta un commento